PROIECTUL ABOLIRII SUFERINŢEI

Text preluat de la discuţiile invitaţilor date la FHI (Universitatea din Oxford ) şi de la Conferinţa Fericirii Caritatea Internaţională (2007)
PODCAST
descarca (15.3 MB)
timp de rulare 34 minute

PROIECTUL ABOLIRII SUFERINŢEI

INTRODUCERE
Această dezbatere este despre suferinţa şi cum să scăpăm de ea.
Eu prevăd că vom eradica suferinţa din întreaga lume.
Descendenţii noştrii vor fi încorporaţi cu gradienţi de programări genetice de sănătate, de mărimi mai mari decât acele experimentate în zelele de azi.
De început voi sublinia de ce e posibil din punct de vedere ethnic terminarea substratelor biologice de tip dureros, de exemplu: durere psihologică şi durere fizică.
În tura a doua voi argumenta urgenţa morală a proiectului de abolire, chiar dacă ar fi unul de tip etic şi utilitarian.
Iar trei, voi argumenta de ce o revoluţie în biotecnologie înseamnă că se va întâmpla, chiar dacă nu aşa de rapede pe cum ar trebui.

1: DE CE POATE FI POSIBIL DIN PUNCT DE VEDERE TEHNIC
Din pacate ce nu va opri suferinţa, sau macar nu de unul singur este reforma socio-economică, sau exponentul creşterii economice sau progresele tehnologice în sensul normal sau una din remediile tradiţionale pentru a rezolva problemele lumii. Ameliorarea mediului extern este de admirat şi important, dar nu poate recalibra roata noastră hedonică peste acoperişul constrâns al geneticii. Două studii identice confirmă că există un punct parţial ereditar de a trăi bine sau a trăi rău, noi toţi avem înclinul să ne mişcăm în parcursul vieţii noastre. Acest punct variază prin termeni individuali. [Este posibil să scădem punctul nostru stătător dacă ne subjugăm unui stress prelungit necontrolat, dar chiar si acestă resetare nu este aşa uşoară pe cum se aude: rata de suicid scade tipic în timpul războiului, iar dupa 6 luni de după un accident, studiisup>1 sugerează că nu suntem mai mult sau mai puţin trişti decât înaintea evenimentului catastrofic.] Din păcate, încercări pentru a crea o societate ideală nu poate trece peste acest obstacol, chiar dacă sunt utopii de stânga sau dreapta, capitalism sau socialism, religios sau secular, avansat etnic. Chiar dacă tot ce vizionarii tradiţtionali au cerut ce este dat:tinereţea eternală, bogăţie materială fără limite, libertate morfologică, supra–inteligenţă, sau emergenţă virtuală, nanotecnologie moleculară, etc – nu este nici o dovadă că calitatea subiectivă a vieţii noastre va fi cu ceva mai bună decât al predecesorilor noştrii - sau al unui om din trib din Papua Guinea azi- în absenţa drumului de imbogăţire. Această admitere este dificil de dovedit în absenţa neuroscanării sophisticate, dar obiectele indicate de distress psihologic exemplu:ratele de suicid, le pune la margină. Noi tot vom fi în continuare pradă a spectrumului emotiv Darwinian, incluzând de la suferinţă teribilă până la mici neplăceri si frustraţii - supărări, neplăceri, gelozie, chin de sine stătător. Biologia lor face parte din ce înseamnă a fi uman. Subiectiv, stările de conştiintă neplăcute există din cauza că sunt adaptabile genetic. Fiecare din sentimentele noastre de bază a avut un semnal distinctiv în trecutul nostru evoluţionar: ele încercau să promoveze comportări care dezvoltau genele noastre în mediul strămoşilor.
Deci dacă nici măcar manipularea mediului nostru extern nu ne opreşte definitiv suferinţa şi greutăţile atunci ce stiinţă tehnică ar fi bună? Aici sunt trei scenarii plauzibile din punct de vedere sociologic:

a) împlantarea circuitelor electrice in creier ("wireheading": stimularea permanenta a centrelor nervoase cu ajutorul neuroelectrolizilor)
b) medicina utopiană
c) inginerie genetică, iar aici aş dori să mă concentrez pe viitorul reproductiv al copiilor proiectaţi genetic
a) Deci stimularea intracranială cu neuroelectolizi ("wireheading") sunt explicate prin - stimularea directă a centrelor noastre nervoase prin electrolizi electrici. Stimularea intracranială nu arată nici o diferenţă fiziologică sau subiectivă , ca de exmplu: este la fel de răsplătitor dupa 2 zile ca şi după două minute. Circuitele intracraniale nu face rău altora:are o amprentă ecologică mică, elimină durerea fizică şi psihică, şi binenţeles e mai puţin ofensiv decât actul sexual. De înţeles, încorporarea circuitelor în creier pe viaţă pare un proiect atrăgător doar câtorva oameni care au depresii acute. Dar care sunt acele argumentele tehnice împotriva adopţiei ei?
Deci, încorporarea circuitelor în craniu nu este o soluţie stabile din punct de vedere evoluţinar, se va pune presiune împotriva adopţiei generale asupra ei. Încorporarea circuitelor nu promovează comportament hrănitor, circuitele, încorporate în oameni sau în animale nu doresc să crească copii cu circuite. Uniform, fericirea indiscriminativă în felul circuismului cranial sau echivalentul lor va aduce efectiv la terminarea simţurilor omeneşti, doar dacă ar fi adoptat global. Stimularea directă a centrelor nervoase care dau plăcerile distrug simţurile informative a stimulior din zona craniană. Gândindu-ne că vrem să fim deştepţi şi vrem să devenim mai deştepţi, avem o alegere. Agenţii inteligenţi pot avea o structură motivantă bazată pe ingrediente de stări proaste, caracteristic a unor depresii de viaţă. S-au agenti inteligenţi care pot avea azi o amestecatură de plăceri şi dureri. Ori alternativ noi am putea avea o economie informativă a minţii bazată total pe (adaptati) ingredienţi de plăcere totală a cerebelului – pentru care voi incepe să argumentez.
S-ar putea, demiterea circuismului să fie prea rapidă. In viitorul indelungat unul nu poate arunca tot ce este neplăcut sau plictisitor pe supercomputere inorganice, rostatele si roboţii pe când noi simţim plăcere uniformă organică. S-au poate nu plăcere organică posibil altfel de tip de statut plăcut care nu are cum să fie dezvoltat. Dar asta este un punct speculativ. Oricare ar fi destinaţia noastră supremă, ar fi mai prudent, cred, sa ţintim pe amândoua super-placerea si super-inteligenţa – măcar atât pâna când întelegem toate implicaţiile despre ce facem. Nu este o repezeală morală pentru a mări supra-placerea în acelaşi fel cum este orpirea suferinţei.
Este important de notat că opţiunea de transmitere asumă ca computerele inorganice, prostatele şi roboţii n-ar trebui sa simtă durere fenomenală chiar dacă structurile lor le da voie sa respingă si să răspundă la stimuli răi. Această absenţă a suferinţei inorganice este relativ fară controversaţii la computerele existente - stingerea unui computer nu are implicaţii etice, iar roboţii din silicon pot fi programaţi să se ferească de acizi corosivi fară să simtă durere dacă sunt deteriorate. Este de discutat dacă orice sistem computaţional cu un design von Neumann va fi vreodată interesant de conştient. Sunt sceptic dar orice cale nu afectează noţiunile respective numai în cazul când unul argumentează că suferinţa este esenţială în funcţionalitatea sa la orice sistem capabil de a se feri de stimulenţi nocivi.
b) A doua opţinune tehnică pentru anihilarea durerii sunt medicamentele modernizate. Întro era de medicină matură oare va fi posibil de a crea medicamente puternice care să oprească suferinţa durerii, care să dea fericire fără efecte secundare nocive? Medicamentele de plăcere sunt numai idea în sine. Astfel de medicamente pot încorpora fizicul, mentalul şi bunul moral şi nu doar plăcerea scurtă a unor medicamente sau antibiotice cu o singură dimensiune. Nu discutăm despre medicamente care activează neuroni simpli din creier, sau droguri care dau euforie şi pierderea controlului sau a imaginaţiei. Vom putea oare dezvolta astfel de medicamente fantastice care să determine existenţa normală fericită care recalibrează modul de viaţă pentru toţi?
Mulţi oameni se îngrozesc de la cuvântul medicamente – care e de inţeles dat fiind drogurile nocive de pe străzi şi medicamentele nocive din farmacii, char unii intelectuali din societatea noastră folosesc medicamente nocive, alcohol, etc. Dacă este acceptabil de a lua medicamente care te face fericit si prost temporar, atunci de ce să nu creăm medicamente care te poate face fericit şi mai deştept? Precis că în felul în care să nu abuzăm potenţialul este necesar să facem medicamentele în aşa fel în care să nu devină nocive la supradozare.
Din nou, demiterea soluţionării farmaceutice poate fi prea rapidă. Argumentabil, medicamentele utopice pot fi folositoare pentru finisarea si recontrolarea conştiinţei, şi cred ca aceste feluri de medicamente sunt folositoare la explorarea minţii conştiente. Dar nar fi mai bine dacă toţi am fi născuti cu codul genetic dispus la super-sanatate decât la nevoia de a folosi medicamente. Si cei mai duri abolitionisti nu vor opta pentru medicamente date la copii de la nastere si pe restul duratei vietii lor.
Din nou, demiterea soluţionării farmaceutice poate fi prea rapidă. Argumentabil, medicamentele utopice pot fi folositoare pentru finisarea si recontrolarea conştiinţei, şi cred ca aceste feluri de medicamente sunt folositoare la explorarea minţii conştiente. Dar nar fi mai bine dacă toţi am fi născuti cu codul genetic dispus la super-sanatate decât la nevoia de a folosi medicamente. Si cei mai duri abolitionisti nu vor opta pentru medicamente date la copii de la nastere si pe restul duratei vietii lor.
c) Şi trei, sint solutii genetice, incorporind ambele terapii somantice si germice.
Prin context azi găsim mulţi oameni care au depresii de diferite grade. Studiile făcute pe gemeni dovedeşte că sunt dispuşi la depresii, convertind idea sunt şi unii care prin felul lor de temperament sint optimisti. Dar dincolo de optimisti, oamenii de ştiinţă spun că este o minoritate de oameni care sint hiper-temperamentali. Aceşti oameni sint câteodată văzuţi ca fiind şi mai fericiţi ca alţii, ei răspund corect şi apropiat naturii lor inconjuratoare. Chiar sunt energetici, creativi si productivi. Chiar şi când sunt încântaţi nu sunt sub nivelul maxim al fericirii.
Acum dacă noi ca o civilizaţie intreagă am opta să fim modificaţi genetic pentru a fi fericiţi tot timpul, pin adoptarea unui sistem motivaţional care creşte din ingredientele binelui? Şi mai radical cum este înţeles statutul hedonic şi baza genetică am opta să facem copii din genele care promovează fericirea, nedereglând combinatia noastră hedonică doar mărind nivelul nostru la un nivel de trai mai ridicat?
Trei puncte aici:
Recalibrarea ar promova un alt fel de uniformitate, dar e necesar să ne aducem aminte că oamenii mai optimisti sunt predispuşi să raspundă naturii inconjuratoare mai bine ca cei depresivi,ei intră întrun comportament mai explorativ, aceasta face ca să nu ramană închegat în nivelul sub optim chiar pentru individ şi pentru societate.
Pe locul doi, hipertimia poate ca sună ca si un experiment gigantic şi întru sens este. Dar toate reproducţiile sexuale sunt experimente. Noi jucăm toţi o ruletă genetică, amestecând genele noastre după care aruncăm cu zarul genetic. Mulţi dintre noi se instrambă când aud cuvantul eugenics dar asta e ce facem, crud şi incompetent, când ne alegem partenerii. Diferenţa este că în urmatoarele decade, noi parinţi vor putea alege raţional şi responsabili în procesul reproductiv. Implantarea si diagnosticarea va fi rutină, vor fi utere artificiale care vor scuti femeile de a ţine în ele copii şi o revoluţie nouă în medicamentele reproductive ne vor scuti de loteria darwiniană.Întrebarea nu e că va veni o revoluţie reproductivă, dar ce fel de fiiniţe conştiente vom face.
Iar trei nu este această revoluţie un prerogativ pentru cei bogaţi din vest?probabil că nu făcem comparaţie între diferenţa ca adopţia telefoanelor mobile sau a întroducerea radioului, sau a televizorului şi timpul de explozie globală, diferenţa de timp între întroducerea unei tehnologii noi şi acceptarea ei pe plan global se micşorează rapid.

Oricum una din avantajele recalibrării genetice a cercurilor hedonice, terminand cu durerea de tot, măcar pentru viitorul apropriat, este ca analogul durerii, cât şi depresiile pot fi menţinute fără neplăcerile lor obişnuite cum le simţim noi acuma. Noi putem menţine analogul funcţional al neplăcerii – arguabil motorul progresului şi reţinem discernămantul şi întelegerea deplină lipsită în maniacii eurifici. Chiar dacă tonul hedonic este imbogăţit la maxim, şi chiar dacă centrele noastre nervoase sunt amplificate fizic, atunci îin principiu să conservăm mult din arhitectura noastră existentă. Dacă îl preferi pe Mozart înloc de Beethoven, sau filozofie înloc de pioneză, tot poţi menţine preferinţele tale chiar dacă nivelul hedonic va fi imbogăţit cu mult.
Acum personal cred că ar fi mai bine dacă arhitectură noastră preferenţială ar fi schimbată radical si am căuta (pardon de expresie) redezvoltarea emoţiilor). Evoluţia via selecţiei naturale nea lăsat predispusi la tot felul de preferinţe disfuncţionale care ne fac rău si nouă si alţilor din jur pentru beneficial genelor noastre. Reamintim Genghis Khan : cea mai mare bucurie ii să cotropim inamicii nostrii,şi săi subjughezi, să le vezi oraşele în flăcări, săi vezi pe cei carei slujesc cum sunt în lacrimi si săţi baţi joc de ficele si soţiile lor.
Acuma mi sa zis că nui aşa de rea viaţa academică, dar chiar şi viaţa universitară are formele ei de canibalism urban – competivitatea de dobindit statut şi ritualele de mascul dominant, un joc cu mulţi pierzători. Prea multe din preferinţele noastre reflectă comportamente ciudate şi stări a minţii care erau adaptate genetic în natura strămoşilor noştrii. N-ar fi mai bine să ne rescriem noi codul nostru genetic? M-am concentrat aici la dezvoltarea tonului hedonic, Iar controlarea emoţiilor biologice înseamnă că vom putea de exemplu să ne mărim capacitatea de milă, amplificâd neuroni oaemenii si mecanizarea unei mariri a oxytocinului să promoveze încrederea şi sociabilitatea. La fel noi putem indentifica semnăturile moleculare a spiritualităţii, simţul nostru estetic sau simţul nostru de umor, si să modulăm maşineria ei. De la o perspective informativă teoretică, ce e critic la un adaptat, flexibil, răspuns intelligent la lume nu este punctul nostru absolut pe scală hedonică dar suntem informativ senzitivi la diferenţe. Chiar aşa teorişti definesc informaţia ca "diferenţa care face diferenţa".
Oricum trebuie să stresez din nou faptul că această remancipare emoţională este opţională. Este posibil din punct de vedere etic să putem crea bunăstarea totală şi să reţinem câteva dintre preferinţele noastre arhitectice existente. Cele trei opţiuni tehnice pentru abolirea suferinţei pe care leam prezentat – circuitele, medicamentele create prin design şi ingineria genetică – nu sunt mutual exclusive. Sunt ele cu character de dezintegrare? Nu stiu nici o altă opţiune viabilă. Câţiva transumanisti cred că întro bună zi noi toţi vom fi scanaţi, digitalizaţi si încărcaţi în nişte computere inorganice şi reprogramaţi. Păi poate sunt sceptic,dar în orice caz asta nu termină suferinţa vieţii existente organice numai dacă vom aborda înregistrarea destructivă – opţiunea Holocaustului nici n-o voi considera aici.
2. DE CE S-AR ÎNTÂMPLA?
Hai să ne gândim dacă în urmatoarele decenii noi vom acapara aceste puteri dumnezeieşti peste emoţiile noastre. Să ne gândim la fel ca funcţiile semnate a experienţelor neplăcute pot fi schimbate – ori prin recalibrare cum sa mai spus ori prin scoaterea totului neplăcut sau rutin de schimbare inorganică, implante bionice sau computere inorganice – sau chiar eliminarea în cazuri ca gelozia. De ce ar trebui să fim toţi abolitionisti?
Dacă unul este utilitarian classic, atunci proiectul aboliţionist urmează în felul următor: Bentham plus biotechnologie. Unul nu trebuie sa fie utilitarian classic ca să promoveze abolirea suferinţei, dar toţi utilitarianii clasici ar trebui sa imbrăţiseze proiectul aboliţionismul. Bentham a pionierat reformă socială şi legislativă,care este bună până când merge, dar ea era în efect înainte de era bilotehnologică şi a medicinei genetice.
Dacă unul este Budist cu experienţă ştiinţifică, atunci şi proiectul aboliţionist poate fi urmat. Budistii, unici printre religiile mondiale sunt concentraţi pe oprirea suferinţei. Budistii pot crede că cele 8 trepte nobile aduc la un drum sigur spre rai decât drumul arătat de ingineria genetică, dar ii greu pentru un budist sa argumenteze împotriva biotehnologiei dacă este corectă. .
Făcândui să înţeleagă pe urmaşii tradiţiilor Islamului sau a Evreo–Creştinismului e mai mult greu decât o incercare. Dar credincioşii spun chiar dacă au diferenţe în evidenţele lor imperice ca Allah/Dumnezeu este infinit de iubitor şi milos. Deci dacă noi cei mortali putem observa bunăstarea tuturora, ar părea blasfemic să spunem că Dumnezeu este militat în scopul său benevolic.
Multi dintre filozofii contemporani nu sunt utilitariani clasici sau Budisti sau teisti. De ce să zicem un pluralist etic ar lua proiectul abolitionist în serios? Aici aş dori sa iau ca text al meu pe al lui Shakespeare: :
"Pentru că na fost niciodată vreun filozof
Care sa poata accepta o durere de dinţi calm"
[Mult chin pentru nimic, Scena 5, Act 1 (discursul lui Leonato)]
Când cineva este lovit cu o durere fizică extremă, e foarte şocat se poate cât de speriat . Este tentant să credem ca doar durerea psihică – singurătatea, regecţia, plictiseala existenţială, suferinţa după înmormantare, depresia nu pot fi aşa de rele ca şi durerea fizică, dar motivul că peste 800.000 de oameni se sinucid în lume este mai mult datorat distresului psihic. Nui că celelalte chestii ca arta frumoasă, prietenia, justiţia socilală, simţul umorului, cultivarea caracterului excellent, şcolalizarea academică, etc nu sunt preţuite, dar când multă suferinţă psihică se introduce în viaţa unuia sau al unui iubit noi observam că această durere are o urgenţă şi prioritate imediată. Daca eşti în durere după ce ţiai prins mâna la uşa nu ţiar place ca unul să iţi vorbească despre chestiile frumoase din viaţă. Dacă esti distrus după o relatie romantică nu vrei să fi reamintit şi tatonat de ce zi frumoasă este afară.
Bun, durerea extremă psihologică sau fizică are prioritatea şi urgenţa şi care trece peste celelalte proiecte ale vietii, si ce dacă? Când durerea trece de ce să nu continui mai departe cu viaţa ca înainte?
Bun, ştiinţa naturală aspiră la punctul de vedere de mai sus, punctul de vedere a lui Dumnezeu. Fizica ne arată că nici un punct de vedere nu este mai privilegiat decât altul, toate sunt egale şi reale. Ştiinţa şi tehnologia încet ne va da puteri dumnezeieşti cu care putem atinge aceste perspective dumnezeieşti. Eu argumentez că atâta timp cât o fiinţă are durere să fie tratată cu urgenţă ca şi cum ar fi durerea ta personală sau a unuia dintre apropiatii tăi iubiţi. Cu putere vine şi complicitatea. Puteri Divine produc responsabilităţi divine. Aşa existenţa suferinţei de acuma 200 de ani era chiar ceva teribil dar nui clar ca aşa suferinţă poate fi numită "imorală" - pentru că nu se putea face prea mult pentru ea. Dar multumind biotehnologiei, acuma este – sau va fi curând un mod de tratament. Peste câteva decenii suferinţa va deveni opţională.
Daca nu eşti utilitarian classic şi etic, avantajul recalibrării roţii hedonice decât atingerea scopului de supra-fericire este că mai menţii o parte recunoscută a preferintei noastre arhitecturale.Recalibrarea roatei hedonice poate fi făcută să fie consistentă cu schema noastră de valoare. Chiar şi numele de ‘utilitalian preferenţial’ poate fi acomodat. Bine înţeles controlul asupra emoţiilor înseamnă că tu poţi să-ţi urmăreşti idealurile vieţii mai efectiv. Şi ce să zicem despre aşa zisă suferinţă care clădeste caracterul? ‘ceea ce nu mă distruge mă face mai tare’ a zis Nietzsche. Această grijă pare sa fie pusă greşit. Alte chestii fiind egale, măreşte tonul hedonic întăreşte motivaţia ne face mai robuşti psihologic. In contrast modul nostru prelungit de tristeţe ne duce la neajutorare şi disperare comportamentală.
Nu am adresat încă valoarea nihilismului – subiectivistul său sceptic şi etic care spune că toate valorile sunt doar o chestie de opinie si că unu nu poate ajunge prin logic de la ‘ar trebui’ la ‘este’.
Bun, hai să zicem că simt durere din cauza că am mâna pe un reşou cald. Durerea este foarte motivantă chiar dacă convingerea mea de a trebui să iau mâna de pe reşou, nu urmăreşte reguli logice. Dacă unu ia imaginea stiinţifică în serios atunci nu este nimic special din punct de vedere ontologic sau privilegiat despre ce-este-acuma sau eu – iluzia egocentrică este o şmecherie mecanică datorată DNA-ului zgârcit. Dacă este rău pentru mine să stau cu durere atunci e rău pentru toţi, oriunde ar fi.
3: DE CE SE VA ÎNTÂMPLA?
OK, este posibil mecanic. O lume fără suferinţă ar fi fantastică, un paradis total ar fi şi mai bun. Dar din nou, si ce dacă? E posibil de creat şi un cub de brânza de 1000 de metri. De ce o să fie în viitor o lume fără suferinţă? Poate că e doar un vis îndepărtat. Poate că vom opta să menţinem suferinţa biologică la nesfârşit².
Contra argumentul aici este că unul este sau nu simpatetic proiectului abolirii suferinţei, noi ne apropiem de o revolutie reproductivă a copiilor selectaţi prin design. Parinţii o să aibă posibilitatea în curând dreptul să aleagă caracteristicile copiilor lor. Noi suntem la capătul erei tranziţionale post-darwiniene, nu în sensul că presiunea selectivă va fi mai puţin severă, dar evolutia nu va mai fi "oarbă" şi făcută la "întâmplare", selecţia nu va mai fi făcută de natură ce de oameni. Noi vom allege fundalul genetic al copiilor noştrii, selectând combinaţii în anticiparea consecvenţelor lor.
Din nefericire acesta nu este un argument riguros, dar gândestete că tu selectezi cifrul genetic pentru comportament – punctul hedonic - in viitor, al copiilor tăi. Ce referinţe ai alege tu? Poate că n-ai alege super fericire dar majoritatea parinţilor ar alege fericirea pentru copii lor. Din start sunt mai usor şi relaxant de crescut. Mulţi părinţi din diferite culture cred că vor sincer ca copii lor să fie fericiţi. Fericirea este o origine a evoluţiei de aceea ne este aşa de importantă pentru copii noştrii cât şi pentru noi.
inenţeles că argumentul pentru alegerea părinţilor nu este decisiv. Nu este clar câte generaţii vor trece până când anti-bătrinetea va fi puterea dominantă care ne va pune un punct de reper pentru selecţiile noastre, că populaţia creste si nu poate sta la infinit întru spaţiu restrâns fizic. Chiar dacă procrearea va fi selectivă din ce în ce selecţia primitivă darwiniană va fi din ce in ce mai intens apăsată. Va fi greu de imaginat ce formaţii sociale vor da voie la procrearea în viitor a copiilor predispuşi la depresie şi probleme de comportament, sau chiar şi problemele pathologice ale constiinţei.

Animale Non-Umane
Pînă acuma m-am concentrat la suferinţa unei singure specii. Aceasta este parochială dar înclinaţia noastră antropocentrică este înrodită adânc. Vânarea, uciderea, si exploatarea membrilor de altă specie ne-a dat o mărire înclusiv a genelor noastre în mediul nostru ancestral. [aici suntem mai apropiaţi de cimpanzei decât de bonbozi]. Deci înafară să zicem de taboo-ul incestului, noi nu avem o predispoziţie dinăuntru nostru să găsim vânarea sau uciderea altor animale greşit. Am citit că papagalul doamnei Irene Pepperberg, cu care am fost legati genetic si evoluţionar acum câteva sute de milioane de ani câ avea nivelu mental al unui copil de 3 ani. Dar este legal în ziua de azi ca vânatorii sportivi să împuşte păsări de genul acesta pentru recreaţie. Dacă vânătorii sportivi ar împuşca copii şi infanţi din specia noastră din plăcere atunci ar fi judecaţi ca criminali sociopaţi şi închişi în închisori.
Deci aici este un contrast, la ştiri auzim de cazuri cu copii abuzaţi şi neglijaţi, un copil furat sau orfanii abandonaţi din Romania. Celel mai urâte figure a noastre sunt pedofilii şi ucigaşii de copii. Dar noi tot plătim ca să ucidem alte specii să le putem mânca. Noi mâncăm carnea altor specii, îi creştem în ferme şi îi ucidem chiar dacă este o puternică evidenţă că aceste animale sunt echivalente mental cu copii noştrii infantili.
Din punct de vedere a creatorului, aş argumenta că ar trebui să avem grijă tot aşa de mult de alte specii cum avem grijş de membrii speciei noastre, de exemplu uciderea unui porc la fel ca uciderea unul bebeluş. Acestea ne violează intuiţia noastră morală, dar intuiţia noastră nu este de încredere.Reflectă înclinarea noastră străveche animalică needucată, nu doar cea morală ce şi intelectuală şi perceptivă a limitelor. Nu că nu sunt diferenţe între specii, cum nar fi si intre oameni negri si albi, nascutii liberi si sclavi, barbate si femei, evrei şi gentili, homosexuali şi heterosexuali. Întrebarea este dacă sunt diferenţe relevante moral? este important pentru că facem alegeri morale care au un impact devastator între specii. [Vă aduceţi aminte cum Aristotel apara sclavismul: Cum putea să fie el aşa de orb?] Intuiţiile noastre morale sunt otrăvite de interesul nostru genetic – nu au fost formate să ieie un punct de vedere imparţial ca al creatorului, poate viitorii nostrii copii vor vedea uciderea altor specii ca o pervesiune teribilă.
Adevarat sau nu, încă nu vom lăsa mâncatul altor specii? Interesul nostru vechi este prea puternic. Ne place gustul cărnii prea mult. Ar fi vegetarianismul global doar un vis?
Poate ca da. Noile feluri de mâncărui ne poate hrăni fără să mai ucidem alte specii de animale. În norvegia se cresc genetic cărnuri în laboratoare din cellule care nu au ca necesar uciderea altor specii, studiul făcut la Universitate din Norvegia 2007. Dintr-un punct de vedere vital, creşterea cărnii din celule modificate genetic pare că va avea o creştere nedefinită: consumul ei la mărime globală este poţential mai ieftin decat folosirea cărnii din animale non-umane.Deci prevăzand ca in viitorul apropiat v-om reţine banii şi piaţa economică stabilă- mancărurile vat ieftine şi delicioase este de crezut ca vor inlocui fermele si abatoarele unde sunt masacrate creaturile noastre partenere.
Unu poate fi sceptic cu privire la părinţii care spun ca singurul lucru pe care ii interesează pentru copii lor este fericirea lor - mulţi părinţi sunt foarte ambiţioşi. Dar cum alte chestii sunt egale, fericirea semnalează success - posibil ultima origine evoluţionară de ce noi preţuim fericirea copiilor noştrii ca pe cea a noastră. Dacă asumăm că tipul acesta de mâncare va fi marchetat correct atunci da. Pentru că dacă descoperim că ne va place mai mult tipul de carne vat inloc de carcase de la animale moarte, atunci argumentele morale pentru o dieta fără cruzime va fi mult mai atragator decât se face in prezent.
Chiar dacă am avea un veganism global, sigur că tot va fi cruzime în natură? Documentarele despre sălbăticie ne arată doar un punct de vedere calmator, nu ar fi un documentar bun dacă ar arăta jumate de oră cum un animal ar muri de sete sau asfixiat şi mâncat de un predator. Şi binenteles că trebuie să fie un lanţ al mancărurilor. Natura este crudă dar predatorii vor fi tot timpul esenţiali pentru menţinerea populaţiei explosive, a catrastrofei propuse de economistul politic Thomas Malthus?
Nu chiar. Daca vom dori, putem folosi depouri de contracepţii, rearajând ecosistemul global, şi să ştergem suferinţa celorlalte specii la fel. Pentru ca animalele non umane nu vor eliberare ce vor ingrijire. Avem obligaţia de a ingriji cum avem grijă de copii, bătrâni şi handicapaţi mentali. Aceasta idee poate părea bizară dar distrugerea habitatului natural înseamnă că ce va ramane pe glob vor fi doar parcurile noastre. Aşa cum noi nu dăm şoareci speriaţi la şerpi, din cauza barbarismului, am da voie sa fie permis cruzimi în parcurile noastre doar din cauză că sunt naturale?
Ultima frontieră al planetei noastre este oceanul. Intuitiv ni se va părea ceva complicat ca proiect. Dar creşterea puterii exponenţială a computerului şi tecnologiei nanorobotice înseamnă că noi putem reconstrui mecanic şi ecosistemul acvatic. În prezent aşa ceva este încă imposibil de realizat, dar în câteva decenii va fi posibil computaţional iar mai târziu va fi ceva trivial din punct de vedere etic. Deci întrebarea este: o vom face cu adevărat? S-o facem? ori lăsăm legea darwiniană să-şi continue parcursul? Aici suntem în realmul speculaţiilor. Aici unul s-ar înclina spre ceea ce e cunoscut ca fiind principiul bunăvoinţei slabe. Nu ca şi susţinerea, superinteligenţa se leaga de superemaţie, principiul binevoinţei slabe nu prezice că noii copii care vor fi mai avansati din punct de vedere etic vor fi şi mai avansaţi moral decât suntem noi acum.
Hai să dau un exemplu concret. Daca near fi prezentat cu o alegere între ouă făcute de găini în ferme sau gâini de casă libere lumea ar allege pe cele de găini de casă. Dacă celelalte ar fi mai ieftin cu un ban lumea tot ar allege pe cele de casa şi fără cruzime. Nimeni n-ar trebui să subestimeze răutatea umană, ura şi cruzimea, dar mulţi dintre noi au o înclinatie benevolentă. Daca un element neglijibil face parte din ele, şi de exemplu cele de casă cresc în pret cu 20 de lei mai mult atunci vânzările vor cădea rapid. Idea mea este că dacă, şi un mare dacă, dacă sacrificiul făcut de cei apatetici moral ar fi inexistent sau trivial, atunci proiectul abolitionist ar putea ajunge în toate colţurile lumii.

David Pearce
(2007)
>

HOME
Utilitarismul
Suprafericirea?
BLTC Cercertări
Nanotehnologia
Morale Quantice?
Operaţii Utopiene?
Sfarşitul Suferinţei
Hedonism circuitar
Ingineria Paradisului
Revoluţia reproductivă
Quotaţii despre suferinţă
MDMA: Farmacia Utopiană
Declaraţia trans-umanistă
Ghidul medicamentelor bune
Critică despre lumea mareata a lui Huxley
e-mail
info@abolitionist.com